
Piesa din puzzle
Mitul studiilor superioare
"Formal education will make you a living; self-education will make you a fortune." -- Jim Rohn
Citeam saptamana asta un articol pe site-ul "Evenimentului zilei" intitulat "Student la doua facultati, fara job la absolvire". Ca de fiecare data, am fost sensibil la o astfel de idee si mi-a readus in minte o problema care exista undeva, nespusa inca.
Din pacate, ideea de facultate in Romania se reduce in cele mai multe cazuri la "fa-o, sufera si termin-o, e bine sa ai hartia". Si asta ma irita intotdeauna, iritare pe care mi-o stapanesc si incerc sa le explic celorlalti ca, dupa ideea ca "cine rade la urma rade mai bine", in final se pune intotdeauna problema rezultatelor si nu a aparentelor. Absolvirea este doar un punct intermediar, nicidecum unul final. Dar ei continua sa viseze la cai verzi pe pereti si cred ca, odata trecut hopul, au terminat cu stradania si te pot privi de sus. Ei au, tu n-ai. Gresit!
Nu sunt fan al ideii de scoala. Nu ma dau peste cap atunci cand aud un om ca are multa, mult prea multa scoala. Nu sunt suficient de cult si probabil ca niciodata nu voi fi. Sunt un om cu o foame puternica de cunoastere si recunosc cu usurinta dar smerit ca nu stiu ceva atunci cand e cazul.
Nu mi-a placut scoala. N-am putut sa sufar temele pentru acasa. Nu sunt incantat de ideea de "nota mare", am extrem de putina incredere in sistemele clasice de recrutare de personal si in cele de educatie institutionalizata si cred cu putere in proverbul evreiesc "Ajuta-te singur si Dumnezeu te va ajuta".
Nu sunt un fatalist dar sunt pragmatic pana la negativism. Apreciez oamenii si ei insetati de cunoastere, caut stralucirea din ochii celui cu care discut atunci cand imi povesteste ceva, vreau sa-l vad animat de idee si plin de pasiune si-l tin aproape de mine caci demonstreaza ca traieste.
Nu am studii superioare si n-am citit prea multa beletristica la viata mea dar indraznesc sa ma "bat" in probleme reale de viata cu orice teoretician expirat, plin doar de teorie si cu nasul sus. Nu judec oamenii dupa studii si imi aleg apropiatii dintre cei care inteleg ca nu hartia este cea care te defineste ca om sau ca nivel de competenta.
Am cunoscut multi incompetenti cu diploma si destepti fara. Desi consider ca doctorii si proiectantii trebuie sa treaca prin scoala pentru ca noi sa beneficiem de competenta lor am vazut destui care trec ca gasca prin apa si pentru care totul a fost doar un mod de a face "ce le-au zis mama si tata".
Am cunoscut oameni de vanzari deosebiti, manageri de succes, oameni de marketing si alte categorii de oameni care POT si care demonstreaza asta. Au in spate o experienta, rezultate care ii recomanda si multe, multe ore de munca datorita carora au ajuns acolo unde sunt.
Pentru toti pseudointelectualii cu hartie, inadaptabili frustrati de coatele tocite fara rost, imi promit sa fac tot posibilul si sa-i ignor. Apreciez valoarea, nu hartia, munca, nu banii parintilor lor, stradania, nu mita.
La munca, stimabililor, la munca!
Articole
- 17 Apr 2010 » Pas cu pas
- 21 Mar 2010 » Banul la ban trage. Cel putin la cel mult.
- 18 Mar 2010 » Trimestrial si saptamanal. Doar asa se poate.
- 16 Mar 2010 » Omul. Vazut prin prisma banului.
- 08 Mar 2010 » Clovnul - model de credibilitate
- 03 Mar 2010 » Pasiunea ta, victima colaterala
- 28 Feb 2010 » Prabusire inevitabila
- 16 Jun 2009 » Ghiuleaua loveste din nou - OS X Widget
- 10 Jun 2009 » Viata unui soldat necunoscut
- 07 Jun 2009 » Am lansat Ghiuleaua
Comentarii
blog comments powered by Disqus